S.R.L. „Chișinău-gaz” informează că, în perioada 17 august 2026, ora 09:00 – 21 august 2026, ora 17:00, vor fi executate lucrări planificate de înlocuire a armăturii de închidere DN 500 mm (presiune medie), amplasată în căminul de vizitare de pe str. Tudor Vladimirescu.
Lucrările fac parte din programul de întreținere și modernizare a rețelelor de distribuție a gazelor naturale și au drept scop sporirea siguranței și fiabilității sistemului de distribuție, precum și asigurarea continuității alimentării cu gaze naturale în condiții de siguranță.
Pe durata executării lucrărilor, alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor din zonele vizate va fi sistată temporar. Reluarea alimentării este estimată pentru 21 august 2026, ora 17:00, după finalizarea lucrărilor și efectuarea verificărilor tehnice necesare.
Lista locurilor de consum pentru care alimentarea cu gaze naturale va fi sistată temporar este disponibilă aici: https://chisinaugaz.md/ro/disconnection
Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de maximă siguranță, rugăm consumatorii:
* să închidă din timp robinetele de siguranță ale aparatelor consumatoare de gaze;
* să permită accesul specialiștilor S.R.L. „Chișinău-gaz” la instalațiile de gaze, în cazul în care acest lucru va fi necesar pentru efectuarea verificărilor tehnice și reluarea alimentării cu gaze naturale.
Ne cerem scuze pentru disconfortul temporar creat și vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare.